Am găsit greu un camping deschis la mare în extrasezon.

Ne-a fost recomandat, în cele din urmă, Camping Venus așa că i-am dat o șansă.


Avantaje: zona de campare a fost o superbă pajiste cu flori (desigur, situație dependentă de perioada din an), curent disponibil în proximitate cam oriunde campezi, litoral accesibil în 10 minute de mers pe jos, la pas ușor cu copiii.

Cu exceptia unui segment de cca. 50m, există trotuar și treceri marcate de pietoni.


Dezavantaje: în camping sunt cazați muncitori care vin seara și pleacă dimineața devreme.

După sosirea lor, în camping apar adverse de discotecă pe diverse genuri.

Se termină, totuși, pe la ora 20 – posibil situația să fie sezonieră.

Apa este disponibilă doar la clădirea de toalete / dușuri, alimentarea va trebui făcută în proximitatea acestora.

 


Am apreciat faptul că este un camping deschis tot timpul anului, restul campingurilor se deschid după 1 mai (deși, pe diverse liste, apar altfel).

Proprietarul mi-a spus că deține și un restaurant pe plajă – Lara Beach, foto mai jos, din câte am văzut singurul deschis în această perioadă.

Există opțiuni de off-camping în apropierea plajei – era o autorulota acolo, pare a fi ok ca zonă off.

Prețul pentru un camper, 2 adulti, 2 copii – 75 RON / noapte (inclusiv curent).

Bonus: Herghelia Mangalia este practic vecină de proprietate.

Ieșiți din camping, faceți dreapta și ați ajuns.

Înființată în 1928, aici veți vedea păstrate caracteristicile morfo-fiziologice ale calului „Pur Sânge Arab”.

Poate fi vizitată contra cost, are 8 grajduri, 1 hipodrom pentru curse de galop, bază hipică pentru antrenament și concursuri de obstacole, precum și o bază de agrement.

Credit fotografii si text

Tzuby Camp & Campers


In cadrul grupului  Vacante cu Auto – Rulota

 – prezentam locatii de campare

– aducem Europa mai aproape de tine

– gasesti idei de distractie in vacanta

– discutam despre probleme specifice ale rulotismului

– prezentam situatii atipice cu care ne-am intalnit in timpul vacantelor cu auto-rulota

– oferim informatii cu privire la infrastructura existenta in Europa privind rulotismul

– impartasim sfaturi privind mentenanta si micile reparatii

– idei culinare fac parte din viata de rulotist

– prezentam solutii tehnice pentru probleme specifice

– mai si glumim

Apasa aici ca se te inscrii in grupul Vacante cu Auto – Rulota

Harta interactiva incearca sa ofere informatii utile pentru posesorii de auto-rulote si corturi dorind sa depasim 300 locatii campinguri, reparatii, inchirieri, magazine, ITP, service, parcuri si dealeri de auto-rulote, butelii Propan si GPL din Romania.


Modul de functionare interactiv este prezentat la subsolul hartii.


In casuta din subsolul hartii puteti sa scrieti ceea ce va intereseaza dupa urmatorul cod:


Camping – locatiile de campare

Park – parcuri de distractii cu posibilitati de campare

Pensiuni – prezinta doar pensiune care ofera locuri de campare

Magazin – prezinta doar magazinele de specialitate

Inchirieri – prezinta doar companiile care inchirieaza RV-uri

Butelii Propan – prezinta statiile OMV ce ofera aceste servicii

Casute – locatii care ofera spre inchiriere casute

Parcare – locuri de parcare pe termen lung rulote si autorulote

Service – prezinta service-urile dedicate rulotismului

Parc – parcuri de rulote

Dealer – Vanzatori de rulote si autorulote noi

Club – cluburi de rulotism & turism

Asociatie – asociatii de rulotism & turism


Apasand pe locatia care va intereseaza, automat veti fi directionati catre pagina de website a respectivii entitati.

Pentru inscrieri, stergeti sau modificari (harta+top) rog sa ma contactati la contact@auto-rulota.ro

Pentru inscrieri este obligatoriu sa prezentati  o adresa de website sau pagina de facebook de unde sa rezulte locatia entitatii pe care doriti sa o promovati.

Inscrierea este gratis, fara a solicita beneficii, nu expira!

Evalueaza
[3 voturi / scor: 5]