Zell am See este o destinație turistică importantă a regiunii Salzburg cu evidențe ale locuirii ei încă din epoca romană.

În jurul anului 740 d.Hr., din ordinul episcopului Johannes I de Salzburg, mai mulți călugări au fondat satul, fiind menționat ca Cella in Bisonzio trei ani mai târziu.

Denumirea „Cella” sau, în germană, „Zelle” se referă la chilia unui călugăr în sensul de mănăstire, Bisonzio fiind numele regiunii Pinzgau. Zell a primit drepturile unui oraș-piață în anul 1357.

Din 1800, orașul a fost ocupat de trupele franceze în timpul războaielor napoleoniene. „Zell am See” a trecut în cele din urmă Imperiului Austriac prin rezoluția Congresului de la Viena din 1816, iar, dezvoltarea orașului a fost decisiv promovată de deschiderea liniei ferate Salzburg-Tirol, începând, astfel, să fie folosită ca destinație turistică pentru sezonul de vară.

Astăzi, Zell am See este o destinație atractivă pe tot parcursul anului, zona schiabilă fiind de aproximativ 138 km.

Zell am See este o zonă de schi la altitudine mică, iar stratul de zăpadă poate suferi de la temperaturi mai ridicate, însă, ghețarul din vârful Kitzsteinhorn (peste 3000 m. altitudine) are strat de zăpadă aproape tot timpul anului.

Ca un fapt divers, ferma familiei Porsche este situată în Zell am See, fiind cumpărată în 1939 de către Ferdinand Porsche conștient fiind de iminența celui de-al doilea război mondial.

După începerea războiului, acesta și-a transferat unele dintre operațiunile sale comerciale aici și la Gmund, departe de Stuttgart unde, în ciuda bombardamentelor, fiul său Ferry Porsche a rămas să supravegheze operațiunile uzinei.

Campingurile în zonă sunt de bună calitate, ca de altfel, peste tot în Austria. SEECAMP Zell am See, spre exemplu, este situat chiar pe malul Zeller See și are o capacitate de 160 de locuri, fiind ideal pentru o retragere de câteva zile sau chiar de câteva săptămâni.

Promenada lacului oferă o pistă de biciclete și drumeție iar centrul istoric al orașului este la mai puțin de 2 km distanță.

Prețurile pornesc de la 25 de euro pe noapte pentru un camper cu doi adulți, copiii sub 5 ani beneficiind de gratuitate.

  Poze si text credit

Tzuby Camp & Campers

Harta interactiva incearca sa ofere informatii utile pentru posesorii de auto-rulote si corturi dorind sa depasim 300 locatii campinguri, reparatii, inchirieri, magazine, ITP, service, parcuri si dealeri de auto-rulote, butelii Propan si GPL din Romania.


Modul de functionare interactiv este prezentat la subsolul hartii.


In casuta din subsolul hartii puteti sa scrieti ceea ce va intereseaza dupa urmatorul cod:


Camping – locatiile de campare

Park – parcuri de distractii cu posibilitati de campare

Pensiuni – prezinta doar pensiune care ofera locuri de campare

Magazin – prezinta doar magazinele de specialitate

Inchirieri – prezinta doar companiile care inchirieaza RV-uri

Butelii Propan – prezinta statiile OMV ce ofera aceste servicii

Casute – locatii care ofera spre inchiriere casute

Parcare – locuri de parcare pe termen lung rulote si autorulote

Service – prezinta service-urile dedicate rulotismului

Parc – parcuri de rulote

Dealer – Vanzatori de rulote si autorulote noi

Club – cluburi de rulotism & turism

Asociatie – asociatii de rulotism & turism


Apasa aici ca se te inscrii in grupul Vacante cu Auto – Rulota


Apasand pe locatia care va intereseaza, automat veti fi directionati catre pagina de website a respectivii entitati.

Pentru inscrieri, stergeti sau modificari (harta+top) rog sa ma contactati la contact@auto-rulota.ro

Pentru inscrieri este obligatoriu sa prezentati  o adresa de website sau pagina de facebook de unde sa rezulte locatia entitatii pe care doriti sa o promovati.

Inscrierea este gratis, fara a solicita beneficii, nu expira!


In cadrul grupului  Vacante cu Auto – Rulota

 – prezentam locatii de campare

– aducem Europa mai aproape de tine

– gasesti idei de distractie in vacanta

– discutam despre probleme specifice ale rulotismului

– prezentam situatii atipice cu care ne-am intalnit in timpul vacantelor cu auto-rulota

– oferim informatii cu privire la infrastructura existenta in Europa privind rulotismul

– impartasim sfaturi privind mentenanta si micile reparatii

– idei culinare fac parte din viata de rulotist

– prezentam solutii tehnice pentru probleme specifice

– mai si glumim


De ce ar trebui să postati mereu recenziile despre locurile de campare?

Dacă dețineți o rulota sau autorulota, este posibil să fi petrecut perioade de timp in mai multe locatii de campare.

Indiferent de numărul de locatii de parcare pe care ați avut șansa să le treceti pragul, aveți cu siguranță o părere despre fiecare locatie/camping în care ati fost.


Poate că in anumite locatii de campare ati avut surpriza placuta sa gasiti facilitati noi care nu au fost mentionate pe pagina de website oficiala al acelui loc de campare sau anumite spatii au fost renovate.

Pe de alta parte, stim ca multe website -uri uita sa mai actualizeze pozele, cele initiale de acum 10 sau 20 de ani de cand s-a deschis locatia de campare nu mai sunt de actualitate iar sederea a fost un esec din punct de vedere al confortului (o baie murdară și locuri pline de gunoi, lăsându-vă senzația de dezgust).

Desigur, cea mai probabilă realitate este că un loc de campare se încadrează undeva între cele două, având atât argumente pro, cât și contra.

Acum, nu trebuie sa se argumenteze faptul că postarea unei recenzii necesită un pic de timp, ceea ce majoritatea dintre noi nu avem prea mult.

Acest lucru trebuie apreciat, multi vizitatori totusi si-au alocat deja timpul pretios pentru a scrie o recenzie, care a fost sau nu citita de dvs inaintea deciziei de a va petrece timpul acolo.

Aceasta atitudine ajută comunitatea rulotistilor în ansamblu, iar unele cazuri ar putea chiar să vă ajute personal în viitor.


Ajutați locurile de campare să se îmbunătățească

Motivul numărul unu pentru a lăsa recenzii despre locatiile de campare după fiecare sejur în camping este de a ajuta locatiile la care ati mers să cunoasca plusurile și ce trebuie îmbunătățit.

Trebuie sa stiti ca proprietarii campingurilor sau managerii nu au fost mereu “rulotisti” inaintea deschiderii acestor locuri de campare, asa ca uneori poate fi greu pentru proprietar să privească spatiul de campare din punctul de vedere al rulotistului.

Alteori, s-ar putea să nu fie complet conștienți de o ceea ce se intampla dupa lasarea intunericului, când managerul și personalul nu sunt prezenti si activi.

Există chiar și unele cazuri în care un manager sau un membru al personalului ar putea fi conștient de o problemă, dar nu știu cât de mult afectează șederea unui rulotist.

În toate aceste cazuri, luarea la cunostinta a problemelor și inconvenientele prezentate de dvs. îi va ajuta pe proprietarii, managerii și personalul spatiilor de cazare să îmbunătățească situatia.

De asemenea, daca le prezentati ceea ce vă place, astfel încât să poată face mai multe dintre aceste tipuri de lucruri și să se mențină în cele mai bune facilități.

Nu numai că acest lucru îmbunătățește calitatea unei locatii de campare dar va atrage atentia si concurentei, care va incepe sa simta cum numarul de rulotisti la locatia lor este constant sau scade versus alta locatie care atrage tot mai multi rulotisti.


Îndreptați alți rulotisti în direcția corectă

Dacă faceți planificarea călătoriei cu rulota sau autorulota, este probabil să fi citit recenzii care să vă ajute să vă planificați.

De ce nu ai face asta?

Recenziile locatiilor de campare oferă informații privilegiate despre campinguri din punctul de vedere al rulotistului.

Acestea vă permit să intrați în detaliile mai putin placute a unei locatii de campare inainte de a vizita locatia și vă permit să vă entuziasmați de micile avantaje minunate care nu pot fi publicitate pe site-ul locatiei de campare.

Citirea de catre dvs a recenziilor inainte de a pleca in calatorie ar trebui să vă motiveze să vă împărtășiți propria experiență, pentru a-i ajuta pe viitori rulotisti sa isi gaseasca locatii mai bune.

Pe de altă parte, știind că un alt rulotist a fost incantat intr-o numita locatie de campare, poate ajuta alti rulotisti să se simtă încrezători atunci când îl aleg.


Folosiți pentru referințe viitoare

Un avantaj total neașteptat de a lăsa recenzii despre fiecare camping pe care îl vizitați vreodată este posibilitatea de a vă uita înapoi la propriile recenzii.

De ce ai vrea să faci asta?

Pentru a vă aminti cum v-ați simțit despre anumita locatie de campare și pentru a decide dacă doriți sau nu să vă întoarceți.

Acest lucru ar putea părea o prostie în acest moment, dar pe măsură ce vizitați tot mai multe locatii de campare de-a lungul anilor, poate deveni destul de dificil să vă amintiți acele mici detalii care ar putea face sau rupe o călătorie sau poate recitind comentariile actualizate, se observa o imbunatatire a situatiei de acum cativa ani.


“Mulțumesc” celor mai bune locatii de campare

O revizuire bună a locatiilor de campare este una dintre cele mai bune modalități de a mulțumi unui proprietar care are grija de afacerea lui si de turistii care ii trec pragul.

Citirea recenziilor bune nu numai că îi face pe manageri și personal să se simtă bine în legătură cu munca lor, dar, așa cum am subliniat mai devreme, aceste recenzii bune îi ajută să știe ce fac bine și ce lucruri trebuie cu siguranță să continue.

Pe lângă toate acestea, recenziile bune ale locatiilor de campare ajută la cresterea cifrei de afaceri ale campingului respectiv. Recenziile sunt excelente pentru proprietarii care au investit timp si bani si care isi respecta clientii, deoarece le va aduce mai multi turisti in viitor.

Indiferent dacă lăsați o recenzie pozitivă sau una negativă, atâta timp cât este detaliată și onestă, veți ajuta locatia de campare, alți rulotisti și voi înșivă să aveți o experiență in camping mai bună.

Evalueaza
[4 voturi / scor: 5]