Meteora Grecia – ad literam „mijlocul cerului”

Meteora (greacă Μετέωρα, ad literam „mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri” – etimologic referitor la „meteorit”) este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos.

Cele șase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munților Pindului, în centrul Greciei.

Cel mai apropiat oraș este Kalambaka. Meteora este înregistrată în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1988

Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formațiune de stânci a luat naștere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu și nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic.

După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului și ai Ossei, apele lacului au găsit ieșire la Marea Egee prin valea Tembi.

Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre și stânci uriașe compacte cu înălțimi de până la 400 metri.

În prezent există 24 de mănăstiri, unele se găsesc într-o stare de ruină (Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova și altele), în timp ce altele se conservă foarte bine, intacte și funcționează (Marele Meteor, Varlaam, Sfânta Treime, Sf. Ștefan, Rusanou, Sf. Nicolae)

Primii călugări veniți să locuiască la Meteora în secolul al XI-lea trăiau în peșteri ca pustnici.

Primele mănăstiri datează din secolul al XIV-lea, fiind construite pentru a scăpa de turci și albanezi.

Sfântul Atanasie din Meteora, dat afară din Republica monastică Muntele Athos, a fondat Mănăstirea Marele Meteor cu mai mulți adepți, urmat de alte comunități care au ocupat stâncile (până la 24 la apogeu, în secolul al XV-lea).

Din secolul al XVII-lea, o serie de mănăstiri au fost abandonate treptat. Unele au fost distruse sau deteriorate în timpul războaielor, mai ales la începutul secolului al XIX-lea, de către oștile lui Ali Pașa.

Epoca modernă
În jurul anului 1920 au fost construite în stâncă scările actuale care permit un acces ușor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial locul a fost ocupat de trupele germane.

Doar șase mănăstiri sunt încă funcționale în prezent, unele fiind reocupate după o perioadă de abandon:

Agios Nikolaos (Sfântul Nicolae).
Agios Stefanos (Sfântul Ștefan).
Aghia Triada (Sfânta Treime)
Marele Meteor, sau Mănăstirea Schimbării la față. Aceasta este prima ca mărime și vechime, fiind ocupată în permanență de la începuturile sale.

Text credit “Wikipedia”

Poze credit Vasilache Gabriel

Evalueaza
[4 voturi / scor: 5]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *