Revin la articolul publicat acum 3 ani despre situatia parcarilor din Municipiul Bucuresti.

Atunci impactul a fost, lasa ca scrie prostii, la noi in municipiu nu se aplica!

Aceasta mentalitate este valabila cat timp parcul de RV este mic, cand parcul creste si se inmultesc cazurile in care rulotele si autorulotele ocupa abuziv mai multe locuri de parcare de pe raza municipiilor, atunci autoritatile vor lua masuri.


Prezint REGULAMENTUL de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov aprobat prin Hotărârea Consiliului  (link mai jos)

Art. 2. În sensul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel:

a) Parcare–spaţiul destinat în mod special staţionării autovehiculelor, semnalizat prin indicatoare şi marcaje care îl delimitează de partea carosabilă a drumului sau restul domeniului public şi privat

b) Parcare publică–totalitatea parcărilor amenajate în condiţiile stipulate la lit. (a) aflate pe domeniul public şi privat al Municipiului Braşov

c) Parcare publică cu plată–parcare amenajată pe domeniul public sau privat al Municipiului Braşov, pentru folosirea căreia se percepe un tarif de staţionare şi care poate fi gestionată prin gestiune directă de către autoritatea administraţiei publice locale sau gestiune indirectă de către un agent economic, amenajată în condiţiile stipulate la lit. a., conform Inventar parcări publice cu plată.


Art. 25. A. (1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către conducătorii auto sau de către deţinătorii de vehicule, după caz.

a) Neplata, de către conducătorii auto, a tarifului de parcare;

b) c) si d) nu sunt importante

e) Este interzisă parcarea maşinilor şi utilajelor agricole, vehiculelor industriale, camioanelor, rulotelor, autorulotelor, remorcilor, semiremorcilor, autovehiculelor de transport marfă, autoutilitarelor şi a autovehiculelor cu lungime mai mare de 5 m. Este interzisă parcarea tuturor autovehiculelor în zona staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice, cu excepţia acestora

Apasa aici Link catre documentul din care am extras informatia


Consiliul Local al Municipiului Iaşi întrunit în şedinţa ordinară în data de 4 mai 2010;

HOTĂRĂŞTE

Art.1 Se interzice staţionarea pe domeniul public al municipiului Iaşi a următoarelor tipuri de vehicule:

(1) autovehiculele sau ansamblurile de vehicule cu lungimea mai mare de 5, 2 metri, stabilită ca dimensiune (însumată) de gabarit;

(2) remorcile care nu sunt cuplate la un autovehicul;


Notificarea primita in cadrul Municipiului Bucuresti


Mi-a placut o locatie de langa Bucuresti care se apropie foarte mult de standardul celor din vest, nu am intrat in detalii dar din exterior lucrurile par foarte ok.

Nu am avut sansa sa vad alte locatii din Romania pentru parcarea pe termen lung, astfel incat in interiorul postarii doresc sa prezint ce servicii primim in vestul Europei si la ce preturi.


Logica 1

De ce rulotele mari sunt mai ieftine decat cele mici sau medii?

Categoria B96 a aparut deoarece numărul rulotelor grele inmatriculate crește constant.

Începand cu 2012, 40% din toate rulotele noi înregistrate din Germania au cântărit mai mult de 1.600 de kilograme.

Deci rulota va avea preturi mai bune de vanzare daca este pana la limita 4,250 kg asamblu masina si rulota (aproximativ MMA Rulota 1300-1600kg) deoarece marimea inseamna si confort

– pentru ca PARCAREA/ DEPOZITAREA lor inseamna costuri anuale suplimentare de pentru proprietar. Am ales la intamplare o companie din Anglia care ofera servicii de parcare a rulotelor si observam

Diferenta este de aproximativ 8% (in 20 de ani proprietarul unei rulote mai mari poate sa plateasca in plus 632-586 x 20 ani = 920 Lire).

Acum 20 de ani nu erau problemele legate de parcarea rulotelor, proprietarii au achizionat fara sa se gandeasca (si era imposibil de previzionat) ca vor fi probleme majore in orase – schimbarea a fost dramatica.

Asa ca nu te mai bucura ca ai achizitionat o imensitate de rulota ieftina … peste cativa ani o sa regreti daca nu ai propriul tau spatiu de parcare.


Logica 2

Locurile de parcare – Bucuresti si … in viitorul apropota in intrega Romanie vor fi un “lux”.

Pleaca de la ideea ca primaria te TAXEAZA anual cu impozit pe rulota sau autorulota dar citeste mai jos ce iti ofera:

– daca proprietarul are o rulota atunci are si un autoturism pentru tractare

– daca proprietarul are o autorulota atunci are si un autoturism pentru nevoile de miscare zilnica

– deci in ambele variante are nevoie de 2 locuri de parcare … iar daca citim ce scrie in regulamentul Primariilor de sector din Bucuresti – se interzice alocarea unui numar mai mare de 1 loc de parcare/apartament!

O fi avand toti rulotistii 2 apartamente?

– de ce platesc taxe la primarie pentru rulota cand primarie refuza sa emita aprobarea pentru un loc de parcare pentru rulota?

– oare ce mai gasim prin Bucuresti – va spun eu … barci, barcute, rulote fast food, dubitele si masinile de serviciu …

– dimensiunea locului de parcare standard conform cu normativele proiectarii parcarilor publice in orase spune ca la 90 grade fata de drum trebuie sa aiba 5.0 x 2.30m

Jucaria de vacanta mai lunga de 5 metrii inseamna depasirea spatiului alocat pentru parcare iar latimea rulotei de 2.5 metrii surpriza …. depaseste latimea locului de parcare, deci proprietarii cu MONSTRII mari vor avea probleme in viitor.

Iti sfatuiesc sa iti cumperi o rulota cu dimensiuni potrivite nevoielor tale versus constrangerile primariilor locale (cele actuala dar si cele din viitor)

Aceasta problema este si in Europa, care impune niste reguli foarte stricte cand discutam de parcarea in cartier rezidential a unei rulote/autorulote – problema majora fiind latimea lor deoarece pot fi pericole pentru trafic (iesirea din aliniamentul masinilor).

Acum cred ca intelegi de ce rulotele mari si vechi sunt mai ieftine … 


Logica 3 

Tarifele pentru serviciile de ridicare a unei primarii din Romania

– tarif de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone: 200 de lei

– tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă cu masă totală maximă autorizată de până la 5 tone: 150 de lei

– tarif de depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă – în primele 24 de ore: 150 de lei iar după intervalul de 24 de ore: 50 lei

Stiu ca nu iti plac calculele … dar trebuie sa adun sumele de mai sus – 200 + 150 + 150 + benzina = 500 roni

Acum daca pui in balanta … cat costa serviciul primariei sa iti “salte” rulota si cat costa parcarea ei intr-un spatiu, s-ar putea sa te gandesti de 2 ori daca se merita sa o mai lasi in strada, in inima orasului Bucuresti sau in viitorul apropiat, in interiorul oraselor mari din Romania.


Logica numarul 4

Sunt convins ca trebuie sa imi duc rulota intr-un viitor apropiat intr-o parcare privata sau spatiu amenajat special pentru acest scop

Incep sa caut in Romania oferte disponibile si vad anunturi la mica publicitate si trimitere catre cateva companii/locatii pe forumurile de specialitate.

Incerc sa vizualizez pe site-ul lor cum arata parcarea si ce conditii ofera dar SURPRIZA – informatii tehnice ZERO dar toti pe forum stiu de preturi.

Stil romanesc 100%, solicitam bani dar nu oferim detalii foarte clare de ce servicii beneficiez in aceasta suma.

Hai sa spionam pe la vecini ce inseamna … parcarea si care sunt serviciile oferite de catre dansii.


Logica 5

Aloc cateva minute pentru o cautare pe google (imi place sa gogalesc mult vorba unui coleg de pe un grup de rulotisti..) si descopar ca in Marea Britanie sunt peste 400 de locuri de parcare certificate din punct de vedere al nivelului securitatii  de o entitate numita Caravan Storage Site Owners’ Association.

Pe scurt CaSSOA impresioneaza placut prin modul in care prezinta aceasta afacere si uneste proprietarii care ofera aceste servicii de parcare pe termen lung. Bravo lor ca s-au organizat intr-o asociatie.

Surpriza totala – hai nevasta la farmacie sa luam pastiele pentru inima, englezii au inventat apa calda acum 100 de ani si uite unde au ajuns, adica cu 20 de ani inaintea Romaniei


Logica 6

Scade costul asigurarii CASCO – prima informatia pe care am memorat-o a fost ca daca imi parchez jucaria intr-o parcare certificata de catre CaSSOA atunci beneficiez de reducere la asigurare, similar ca si in Romania daca detii garaj, automat iti scade prima de asigurare.

Bun, dar surpriza, procentul de reducere este variabil in functie de clasificarea  gradului de siguranta al parcarilor.

Soc total, nevasta exista o entitate care certifica in functie de gradul de securitate, similar cu clasificarea margaretelor ale pensiunilor din Romania, parcarile/ spatiile de depozitare fiind certificate in 3 nivele, cu cat nivelul este mai mare, cu atat reducerea este mai mare link catre CaSSOA

Bravo lor pentru sistemul creat de certificare.


Logica 7

Curiozitatea – si ce beneficii in plus mai apar daca aleg sa imi depozitez rulota la o locatie considerata in clasa cea mai buna desemnata de CaSSOA?

Pai se ofera … si lista este foarte lunga …. reduceri la asigurarea rulotei in valoare de

– 20% discount pentru depozitarea rulotei intr-un spatiu certificat CaSSOA din clasa AUR

– 10% discount pentru depozitarea rulotei intr-un spatiu certificat  de CaSSOA din clasa ARGINT

– si lista contiuna .. daca ai antifurt, daca ai optiunea de monitorizare a presiunii, daca si daca .. toate inseamna reducere la asigurare (aproximativ 10 optiuni de reducere a valorii asigurarii)

Se pare ca PRIMESC partial BANII inapoi daca aleg o locatie certificata, plates cu mana stanga costul parcarii iar cu dreapta beneficiez de o multime de reduceri la asigurarea anuala.

Oauaaa!!! tare de tot


Logica 8

Ce ofera in costul afisat parcarile de la vecinii nostrii?

Ofera multe, depinde de nivelul de certificare si de facilitatile oferite. Pretul se va compune din facilitati si nivelul de securitate certificat.

– access in interior pe baza de cartela magnetica

– sistem monitorizare video

– parcela alocata – suprafata

– parcelele de dimensiuni generoase si coridor de access lat access usor masina + rulota

– dispozitive de spălare rulote si autorulote

– iluminarea de noapte

– compresor aer

Sa citim cu atentie – servicii de deversare was WC !!! si apa !!! adica vin din off camping incarcat cu bazinele pline de mizerii si de descarc in momentul parcarii.

Bravo lor – rusine noua – suntem la 20 de ani in urma.

Mai pe romaneste … ma incurajeaza sa nu deversez fecalele cu chimicale pe undeva pe drum!


Logica 9

Ok, am super servicii … dar TOTUSI cine raspunde de evenimentele neplacute???

– ghinion, al treilea motiv (top 3) invocat de proprietarii rulotelor companiilor de asigurari a fost faptul ca rulota a fost lovita de alta rulota in momentul parcarii acesteia din urma …

– surpriza – o rulota loveste alta rulota cand este parcata cu moverul, cu mana sau cu autoturismul – cei care mai sustin faptul ca nu trebuie RCA la rulota sa se mai gandeasca

– furt si vandalism???? cine plateste? Eu proprietar iti ofer spatiul pentru parcarea lor spre chirie

– eu proprietarul LIMITEZ – atentie limitez accesul persoanelor neatorizate in spatiul securizat dar nu pot sa ELIMIN furtul sau vandalismul

– deci eu iti ofer GARDUL iar tu mergi la asigurator sa iti asiguri RISCUL

– daca vrei parcare cu paza 24/24 fizica, companie specializata, atunci pretul se inmulteste cu 10

– in cazul unui incendiu provocat de o mana criminala ? sa presupunem ca un aurolac arunca peste GARD o sursa de foc deschis, prima rulota se aprinde si apoi … continua la urmatoarea. Pana vine pompierul toate rulotele garate sunt scrum ..Veste trista si daca au butelii cu gaz in interior ce se intampla?


Ca in filmul de mai jos? doamne fereste!

Nu stiu sa iti raspund dar vine nenea asiguratorul si iti spune … am inteles ca a fost o mana criminala, despagubim prima rulota 100% si urmatoarea 50% dar pentru restul, scuze, nu ne intereseaza, trebuia sa ai suficient timp sa activezi sistemul de alarma si sa pui in functiune extinctoarele mobile …

Daca as fi proprietarul unui loc de parcare

– NU as accepta in interior rulote fara RCA valabil la momentul parcarii si nici scoaterea din parcare fara RCA valabil.

– as solicita ca bateriile si buteliile sa fie scoase din rulota si depozitate la tine acasa la tine

– as cumpara o asigurare cadru care sa acopere valoarea tuturor rulotelor si autorulotelor parcate impotriva vandalismului si a incendiilor


Daca as fi doar utilizator as intreba – domn patron, domn patron .. rog sa imi spuneti urmatoarele:

– aveti asigurare cadru care sa acopere dezastrele naturale si incidentele criminale?

– se despagubeste la valoarea de piata sau la o valoare standard de exemplu 2 mii euro /bucata?


Logica 10

Suntem pe drum catre parcarea din Romania si nevasta ma intreaba – cati bani trebuie sa pregatim

Nu stiu ce sa ii raspund si incep cautarile si din nou calculele:

– salariul mediu in Marea Britanie este de 2600 Euro

– salariul mediu in Olanda este de 2800 Euro

– salariul mediu in Romania este de 780 Euro


Stiu ca nu va plac calculele dar am prezentat mai sus in prima parte costul mediu al parcarii unei rulote in UK

– salar Marea Britanie 2600 euro /800 chiria = 3

– salar Romania 780 Euro/3 = 260 Euro

– adica aprox 1200 ron anual sau 100 ron lunar


Oauaaaa supriza, la toate faciliatatile de mai sus exprimate, raportand la salariul mediu din Romania, costul MAXIM ar trebui sa fie 100 Ron lunar. 

Daca scoatem serviciile de paza CCTV, apa curenta, deversare WC ramanem in Romania cu GARDUL


Cat ar trebuie sa plastesc pentru GARDUL din Romania???

Dumneavoastra decideti, sunt banii dumneavoastra, eu mi-am intors masina impreuna cu rulota catre casa, mai mult de 70 de ron nu voi oferi pentru servicii de parcare  pe termen lung intr-un tarc imprejmuit cu gard.

As alege sa parchez contra cost jucaria de vacanta in curte la un vecin sau la o firma care un spatiu de depozitarea excedentar in interiorul incintei in care isi desfasoara deja activitatea permanenta, chiar daca costul ar fi mai mare.


Vrem sau nu vrem – descoperim ca rulotismul nu este IEFTIN!

Sunt prea obosit sa continui – valoare investitie, persoana fizica, persoana juridica, taxe si impozite, legislatia in Romania care impune analiza de risc la securitatea fizica … voi prezenta in curand detaliile.


In casuta din subsolul hartii puteti sa scrieti ceea ce va intereseaza dupa urmatorul cod:


Camping – locatiile de campare

Pensiuni – prezinta doar pensiune care ofera locuri de campare

Magazin – prezinta doar magazinele de specialitate

Inchirieri – prezinta doar companiile care inchirieaza RV-uri

Butelii Propan – prezinta statiile OMV ce ofera aceste servicii

GPL – prezinta locatiile OMV ce ofera aceste servicii

Casute – locatii care ofera spre inchiriere casute

Parcare – locuri de parcare pe termen lung rulote si autorulote

Service – prezinta service-urile dedicate rulotismului

Parc – parcuri de rulote

Dealer – Vanzatori de rulote si autorulote noi

Club – cluburi de rulotism & turism

Asociatie – asociatii de rulotism & turism


Apasa aici ca se te inscrii in grupul de rulotism Vacante cu auto-rulota


Apasand pe locatia care va intereseaza, automat veti fi directionati catre pagina de website a respectivii entitati.

Pentru update si inscrieri rog sa ma contactati la contact@auto-rulota.ro sau folosing formularul de contact din meniul principal.

Este obligatoriu sa prezentati o pagina de website sau facebook si o adresa de email valabila pentru inscrirea pe harta interactiva (gratis, fara a solicita beneficii, nu expira).


Apasa aici pt locatiile GPL Petrom

Apasa aici pt locatiile GPL Rompetrol


Poza principala credit –  Photo by Egor Myznik on Unsplash

Poza amenda credit Gabriel Vasilache

Evalueaza
[6 voturi / scor: 5]